Teama de abandon

Ne confruntam cu o noua problema: teama de abandon.
Se pare ca, spre varsta de sase luni, copilul face o descoperire care il inspaimanta. Adoarme leganat de vorbele dulci pe care i le soptim si, cand se trezeste in toiul noptii, isi da seama ca noi am disparut. Descopera ca altcineva ne-a luat locul: bunica, o bona sau nimeni.
De aceea si adoarme mai greu. Pana atunci o percepea pe mama lui ca fiiind o parte a propriului corp si parea sa nu-si dea seama de scurtele ei absenet. Dar in jurul lunii a sasea, bebe incepe sa-si dea seama ca mama si tta sunt indivizi separati si ca separarea de ei poate reprezenta un pericol. Nu reuseste sa-si imagineze unde ar putea fi parintii atunci cand nu ii vede: cand ei pleaca de langa el, se teme ca ar fi pentru totdeauna.
Din aceasta teama iau nastere neincrederea fata de persoanele necunoscute, crizele de plans cand nu ne vede si dificultatea de a-l adormi.
Ca sa-si dobandeasca siguranta, copilul trebuie sa capete treptat certitudinea ca il iubim neconditionat.
Abia intre un an si jumatate si doi ani, copilul va incepe sa-si dezvolte ceea ce a fost numita "reprezentarea mentala a obiectului". Daca iesim din camera, copilul va fi consolat de imaginea noastra mentala, de amintirea noastra. Stie ca ne vom intoarce, este sigur ca noi continuam sa fim acolo, cu toate ca fizic, nu suntem langa el.
Pana atunci ne jucam de-a cucu-bau. Asta o ajuta pe Ilinca in depasirea acestei faze.